• 18 mart. 2013
  • Raspunsuri: 0
  • Vizualizari: 3.791

Spondilodiscita infectioasă reprezintă inflamatia simultană a unui disc intervertebral si a vertebrelor adiacente, de cauză infecioasă. Infectia afecteaza mai întâi osul (vertebra supra- si subiacenta), apoi discul intervertebral. Propagarea se face frecvent pe cale hematogenă si se fixează în special la nivel lombar.

Manifestari clinice: durere vertebrala segmentară, inflamatorie, accentuată de efort, cu impotentă functională marcată, uneori, o radiculalgie, redoare rahidiana globală (afectând toate miscările coloanei) si contractura muschilor paravertebrali cu durere la palparea apofizelor spinoase, febră, frison.

La examenul obiectiv, se vor cauta: compresiune medulară, un sindrom de coadă de cal si/sau un abces migrator sau o poarta de intrare ORL sau dentară, un suflu cardiac, antecedente chirurgicale ale micului bazin sau ale coloanei veretbrale.

Diagnostic:

Biologicss5

  • Un sindrom inflamator nespecific: VSH> 50 mm la o oră, hiperleucocitoză cu polinucleare (în cazul germenilor banali) sau cu leucopenie (în cazul brucelozei).
  • Se vor efectua hemoculturi si prelevari de la nivelul portii de intrare.
  • Dacă germenele nu este identificat prin aceste metode, este necesară prelevarea locală prin biopsie discovertebrală.

Radiologic.Examenul radiologic evidentiază următoarele semne:

  • o pensare a spatiului articular precoce.
  • apoi, aparitia unei imagini neclare, a unei iregularitati si aparitia demineralizarii platourilor vertebrale. Leziunile pot evolua cu aparitia de geode (chisturi osoase), tasari si/sau osteofitoza (osificari anormale la nivelul corpurilor vertebrale).
  • uneori, o imagine de abces rece paravertebral cu stergerea liniei muschiului psoas iliac.

 Scintigrafic: pune în evidenta o hiperfixare a 2 vertebre adiacente si permite decelarea eventualelor focare latente, dar nu este un examen specific.

RMN

ss1 ss2 ss3

Forme clinice ale spondilodiscitei

Morbul lui Pott (sau tuberculoza vertebrală): afecteaza îndeosebi adultul tânar. Zona atinsa în mod preferential este dorsală inferioară (sau lombara). Simptomele sunt moderate la debut, însa se agravează progresiv odată cu o demineralizare precoce.

Bruceloza: afecteaza subiectul tânar si persoanele din profesiunile expuse. Atingerea este lombară. Semnele sunt moderate la debut, apoi se agravează progresiv. Exista o remaniere osoasă precoce.

Germenii banali: afectează subiectul în vârsta de 40-60 de ani, cu o predominanta masculină. Remanierea osoasă este rapidă. Debutul este acut, cu un sindrom infectios net. Germenii în cauză sunt: stafilococul (80%), piocianicul, Escherichia coli si Proteus.

Evolutie

– Sub tratament adaptat: normalizare radiologică în întarziere fată de clinică, cu o îngustare cicatriceală a spatiului intervertebral si eventuala fuziune vertebrală.
– Complicatiile spondilodscitei: abcedare, compresiune medulară, un focar la distantă, deformari.

Tratament:

Antibioterapia

  • Pentru morbul lui Pott: tripla antibioterapie antiturberculoasa (Izoniazida 5 mg/kg/zi; Pirazinamida 30 mg/kg/zi; Rifampicină 10 mg/kg/zi) timp de 6 luni, apoi biterapie timp de cel putin 6 luni.
  • Pentru bruceloza: Tetraciclină Rifampicină (900 mg/zi) timp de cel putin 3-4 luni.
  • Pentru germenii banali: în functie de antibiograma (în general 2 antibiotice bactericide în administrare i.v. timp de o lună, apoi monoterapie per os timp de 2 luni).

 Imobilizarea ghipsată: în aparat ghipsat sau cu o minerva (aparat ghipsat ce solidarizează capul cu toracele).

Chirurgical

  • eliminarea (prin chiuretaj) a unui sechestru (osos) sau unui abces.
  • inlaturarea unei compresiuni medulare.
  • in caz de dubiu asupra germenului în cauza.

Unul dintre cei mai importanti parametrii in tratamentul acestei afectiuni, dupa aplicarea tratamentului ortopedic sau chirurgical, este reprezentat de  recuperarea medicala.  Va sfatuim sa mergeti in cateva clinici din tara specializate in tratarea acestei afectiuni:

Acest articol a fost scris de: Dr. Andrei Ioan Bogdan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.