• 19 aug. 2013
  • Raspunsuri: 0
  • Vizualizari: 530

l1Anatomie.

Oasele care alcatuiesc inelul pelvin sunt oasele iliace, osul sacrat, ischium si pubis. Oasele pelvisului formeaza o structura osoasa care face posibila locomotia si protejeaza organele pelvine.

Osul iliac este cel mai mare, fiind alcatuit dintr-o portiune mai groasa care formeaza partea superioara a acetabulului, si aripa iliaca. Aceasta se termina prin creasta iliaca, portiune a osului aflata subcutan. Partea inferioara a osului iliac se curbeaza pentru a forma marea incizura sciatica, traversata de 7 nervi, 3 perechi de vase si muschiul piriform.

Ischium formeaza aproximativ 1/3 din acetabulum si serveste la transmiterea greutatii in pozitie sezanda. Osul pubian formeaza majoritatea ramurilor pubiene superioara si inferioara. Anterior cele doua oase pubiene formeaza simfiza pubiana. Osul sacru provine din fuziunea a 5 vertebre si prezinta anterior si posterior foramene nervoase pentru nervii sacrati. Superior acesta se articuleaza cu a 5-a vertebra lombara, inferior se continua cu coccysul iar lateral se articuleaza cu osul iliac prin articulatiile sacroiliace. Desi acestea contin putin lichid articular, suprafata articulara sinuoasa si ligamentele sacroiliace fac din articulatiile sacroiliace articulatii imobile.

Fractura “saritorului” apare prin incarcarea axiala a coloanei vertebrale si a pelvisului in cazul unei sarituri de la inaltime si aterizare pe ambele picioare. In acest caz portiunea centrala a sacrului se deplaseaza de portiunile laterale prin fracturi la nivelul foramenelor sacrate. Traumatismul poate asocia, sau nu, fracturi ale ramurilor pubiene.

Examinarea clinica a pacientului care a sarit de la mare inaltime este foarte importanta avand in vedere ca fracturile pelvine sunt printre putinele fracturi care pot duce la moartea pacientului. Examinarea se incepe prin inspectia atenta a pelvisului si notarea echimozelor, abraziunilor, hematoamelor sau altor traumatisme ale partilor moi.

La palpare se aplica presiune la nivelul spinelor iliace anterosuperioare pentru a evidentia instabilitate in rotatie interna sau externa. Palparea nu trebuie sa fie agresiva, deoarece poate duce la eliberarea eventualelor hematoamelor pelvine si agravarea sangerarii.

   fs2

Diagnosticul se pune pe baza examenul radiologic, care consta in radiografii anteroposterioare ale bazinului, precum si incidentele de inlet si outlet. Incidenta “inlet” se obtine prin rotatia aparatului la 40o cranial. Se poate efectua si un CT, pentru a obtine informatii suplimentare despre fractura.

Tratament. Fracturile sacrate si disjunctia iliosacrata, frecvente la persoanele care sar de la mare inaltime, sefs3 trateaza prin reducere inchisa si fixare percutana cu suruburi iliosacrate. Acest tip de fixare este destul de stabil, cu riscuri scazute de complicatii comparativ cu reducerea deschisa. Acelasi tip de fixare se foloseste in cazul fracturii “saritorului” cu precizarea ca suruburile iliosacrate ajung pana in osul iliac opus, ceea ce necesita o atentie sporita la detalii in timpul interventiei. In unele cazuri, partea centrala a osului sacrat poate fi subluxata anterior ceea ce necesita reducere deschisa a fracturii.

Rezultatul functional dupa fracturi de bazin depinde in mare parte de gradul de deplasare a fragmentelor si de gradul de reducere a fracturii.

Unul dintre cei mai importanti parametrii in tratamentul acestei afectiuni, dupa aplicarea tratamentului ortopedic sau chirurgical, este reprezentat de  recuperarea medicala.  Va sfatuim sa mergeti in cateva clinici din tara specializate in tratarea acestei afectiuni:

Acest articol a fost scris de: Dr. Andrei Ioan Bogdan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.