• 27 nov. 2012
  • Raspunsuri: 0
  • Vizualizari: 780

Anestezia generală este o formă reversibilă de pierdere indusă a conştiinţei prin administrarea de droguri (medicamente). In timpul anesteziei generale pacientul totdeauna doarme, el nu poate fi treaz. Anestezia generală presupune administrarea a numeroase medicamente, (unele au rolul să adoarmă pacientul, altele să-i producă amnezie – adică să-l facă să uite- altele să-l facă să nu simtă durerea și adesea se folosesc medicamente care paralizează musculatura pacientului).

Când pacientul este paralizat el nu mai miscă si nu mai poate respira, moment în care se introduce un tub în traheea pacientului ai acesta este conectat la un aparat care « respiră » pentru el. Aparatul de anestezie mai are rolul si de a introduce agent anestezic volatil în plămânii pacientului.

Când operaţia s-a terminat se administrează diverse medicamente ce au rolul de a antagoniza efectele celor administrate până atunci, pacientul începe să respire si când respiră eficient tubul este scos din trahee. Există si varianta anesteziei generale fără intubaţie, anestezia intravenoasă, aceasta se poate face numai în cazul unor operaţii de scurtă durată.

In timpul anesteziei generale veţi fi monitorizaţi atent, continuu si veţi fi vegheaţi de către medicul anestezist si asistentul de anestezie. Tot ceea ce veţi simţi va fi momentul iniţial, când se montează branula pe care vor fi administrate apoi toate aceste substanţe. Fiecare din aceste multe substanţe administrate în timpul anesteziei are evident reacţiile lui adverse si un potenţial alergogen. Totusi anestezia este specialitatea medicală care a cunoscut o imensă evoluţie si accidentele anestezice sunt din ce în ce mai rare.

Anestezia generală este grevată de numeroase riscuri si posibile incidente. Fiecare dintre multele medicamente administrate are reacţii adverse, potenţial alergogen, etc. Pentru pacienţii vârstnici impactul asupra funcţiei cardiovasculare este de multe ori dramatic si ameninţător de viaţă. Alte probleme pot interveni la intubaţia orotraheală ; există cazuri în care această manevră devine foarte dificilă.

0 0 votes
Article Rating
Acest articol a fost scris de: Dr. Andrei Ioan Bogdan
Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x