Notiuni de anatomie

  • 21 Feb 2013
  • Raspunsuri: 0
  • Vizualizari: 45

Anatomia este o ramura a biologiei si a medicinei implicit ce studiaza structura fiintelor vii. Termenul are un caracter general ce include anatomia plantelor, a animalelor si bineinteles a omului.
Anatomia omului este disciplina fundamentala a medicinei umane. Este predata in faza timpurie a pregatirii oricarui medic, inca din bancile facultatilor si aprofundata in detaliu la cadavru sau cu ajutorul mulajelor plastificate.
Sistemul osos intr-un corp adult este format din 206 oase individuale. Aceste oase sunt aranjate in doua categorii principale: scheletul axial si scheletul apendicular. Scheletul axial ruleaza de-a lungul axei mediane a corpului si este format din 80 de oase in urmatoarele regiuni:

• craniu
• hioid
• oscioare auditiv
• coaste
• stern
• coloana vertebrala

Scheletul apendicular este format din 126 oase in regiunile urmatoare:

• membre superioare
• membre inferioare
• centura pelvina
• pectoral

Craniul.

Craniul este compus din 22 de oase, care sunt fuzionate cu exceptia mandibulei. Aceste 21 de oase fuzionate sunt separate la copii, pentru a permite craniului si creierului sa creasca, dar vor fuziona pentru a oferi o rezistenta sporita si protectie pe masura ce creste. Mandibula ramane un os al maxilarului mobil si formeaza alaturi de osul temporal, singura articulatie mobila din craniu. Oasele din portiunea superioara a craniului protejeaza creierul de deteriorare. Oasele din partea inferioara si anterioara a craniului sunt cunoscute ca oase faciale, si sprijina ochii, nasul si gura.

Osul hioid si oscioare auditive. Osul hioid este un os mic, in forma de U si se afla in zona inferioara a mandibulei. Osul hioid este singurul os din organism, care nu formeaza o articulatie cu alt os – acesta este un os plutitor. Functia osului hioid este de a ajuta la mentinerea traheei deschisa, si pentru a forma o conexiune osoasa pentru muschii limbii. Acest os este deseori asociat cu craniul, insa nu face parte din el. Osul hioid doar ancoreaza niste muschi.
Ciocanel, scarita, si nicovala – cunoscute colectiv ca oscioare auditive – sunt cele mai mici oase din organism. Se gasesc intr-o cavitate mica in interiorul osului temporal, si servesc pentru a transmite si amplifica sunetul de la timpan la urechea interna.
Coloana vertebrala. 33-35 de vertebre formeaza coloana vertebrala a corpului uman. Ele sunt denumite in functie de regiune:

• Cervicala (gat) – 7 vertebre
• Toracica (piept) – 12 vertebre
• Lombara (partea inferioara a spatelui) – 5 vertebre
• Sacrum – 5 vertebre fuzionate
• Coccis (noada) – 3-5 vertebre fuzionate
Cu exceptia vertebrelor din regiunea sacrum si coccis, fiecare vertebra este numita in functie de prima litera a regiunii si pozitia sa de-a lungul axei superioare-inferioare. De exemplu, vertebra superioara toracica este numita T1 si cea inferioara este numita T12.
Coaste si stern.

Sternul este un os in forma de cutit, situat de-a lungul liniei mediane in partea anterioara a regiunii toracice a scheletului. Sternul se conecteaza la coaste prin benzi subtiri de cartilaj numite cartilaje costale. Sternul este un os foarte rezistent, si este nevoie de o lovitura extrem de puternica pentru a-l fractura.
Exista 12 perechi de coaste, care, impreuna cu forma sternului, formeaza cutia toracica. Primele sapte coaste sunt cunoscute sub numele de „coaste adevarate”, deoarece acestea articuleaza vertebrele toracice direct la stern prin propria lor banda de cartilaj costal. Coastele 8, 9, si 10 se conecteaza la stern prin cartilajul care este conectat la cartilajuj celei de-a saptea coasta, si de aceea se considera ca fiind „coaste false.” Coastele 11 si 12 sunt, de asemenea false, dar sunt luate in considerare ca fiind „coaste flotante”, deoarece acestea nu sunt atasate la stern de nici un cartilaj.

Centura pectorala si membrele superioare.

Centura pectorala conecteaza oasele bratului de scheletul axial si este formata din clavicula stanga si dreapta, si scapula stanga si dreapta.
Humerusul este osul din partea superioara a bratului. Radius si cubitus sunt cele doua oase ale antebratului. Ulna este pe partea mediala a antebratului si formeaza o articulatie cu humerusul la cot.
Oasele bratelor inferioare formeaza articulatie la incheietura mainii cu oasele carpiene, un grup de opt oase mici, care dau un plus de flexibilitate la incheietura mainii. Oasele carpiene sunt conectate la cele cinci metacarpiene care formeaza oasele mainii si sunt conectate fiecare la cate un deget. Fiecare deget are trei oase cunoscute sub numele de falange, cu exceptia degetului mare, care are doar doua falange.

Centura pelvina si membrele inferioare.

Formata din oasele soldului stang si drept, centura pelvina conecteaza oasele membrelor inferioare (picioarele) la scheletul axial.
Femurul este cel mai mare os din organism si singurul os din regiunea coapsei. Osul rotulei este special, deoarece este unul dintre putinele oase care nu sunt prezente la nastere. Rotula se formeaza in copilaria timpurie pentru a sprijini genunchiul pentru mersul in picioare.
Tibia si peroneul sunt oasele gambei. Tibia este mult mai mare decat peroneul si suporta aproape toata greutatea corpului. Peroneul este in principal un punct de atasare a muschilor, si ajuta la mentinerea echilibrului. Tibia si peroneul formeaza articulatia gleznei cu talusul, unul dintre cele sapte oase tarsiene din picior.
Oasele tarsiene sunt un grup de sapte oase mici, care formeaza capatul posterior al piciorului si calcaiul. Tarsienele formeaza articulatiile cu cele cinci metatarsiene lungi ale piciorului. Fiecare dintre metatarsiene formeaza o imbinare cu un set de falange din degetele de la picioare. La fel ca la mana, fiecare deget are trei falange, cu exceptia degetului mare care are doar doua.

Structura microscopica a oaselor. Scheletul reprezinta aproximativ 30-40% din masa corpului unui adult. Masa scheletului este formata din matrice osoase fara viata si mai multe celule osoase mici. Aproximativ jumatate din masa matricei osoase este apa, in timp ce cealalta jumatate este formata din proteine de colagen, si cristale solide de carbonat de calciu si fosfat de calciu. Celule osoase se gasesc pe margini si in cavitatile mici, in interiorul matricei osoase. Desi aceste celule fac foarte putin parte din masa osoasa totala, ele au mai multe roluri foarte importante in functiile sistemului osos. Celulele osoase permit oaselor sa:

• creasca si sa se dezvolte
• sa se repare in urma unui accident si a uzurii zilnice
• sa se sparga pentru a elibera mineralele stocate

Tipuri de oase. Toate oasele corpului pot fi impartite in cinci tipuri : lungi, scurte, plate, neregulate, si sesamoide.
Lungi. Oasele lungi sunt principalele oase ale membrelor. Oasele lungi cresc mai mult decat celelalte clase de oase de-a lungul copilariei, si sunt responsabile pentru cresterea in inaltime a adultilor. O cavitate medulara tubulara se gaseste in centrul oaselor lungi, si serveste ca o zona de depozitare pentru maduva osoasa. Exemple de oase lungi includ femurul, tibia, peroneul, metatarsiene si falange.

Scurte. Oasele scurte sunt la fel de late pe cat sunt lungi, si sunt adesea cubice sau rotunde ca forma. Oasele carpiene ale mainii si oasele tarsiene ale piciorului sunt exemple de oase scurte.

Plate. Oasele plate variaza foarte mult in marime si forma, dar au trasatura comuna, si anume de a fi foarte subtiri. Deoarece acestea sunt subtiri, oasele plate nu au o cavitate medulara ca oasele lungi. Frontal, parietal, occipital – oase ale craniului, impreuna cu oasele soldului si coastele, sunt toate exemple de oase plate.

Neregulate. Oasele neregulate au o forma care nu se incadreaza in tiparul oaselor lungi, scurte, sau plate. Vertebrele, sacrumul, coccisul coloanei vertebrale, precum si oasele sfenoid, etmoid, si zigomatic ale craniului, sunt toate oase neregulate.

Sesamoide. Oasele sesamoide se formeaza dupa nastere in interiorul tendoanelor care trec pe langa articulatii. Oasele sesamoide cresc pentru a proteja tendonul de tensiuni si deformare la articulatii. Rotula si osul pisiform al carpienelor, sunt singurele oase sesamoide care sunt considerate ca facand parte din cele 206 oase ale corpului. Alte oase sesamoide se pot forma in articulatiile mainilor si picioarelor, dar nu sunt prezente la toti oamenii.

Parti ale oaselor.

Oasele lungi ale corpului contin mai multe regiuni distincte, datorita modului in care se dezvolta. La nastere, fiecare os lung este format din trei oase individuale, separate de cartilaj hialin. Fiecare os final este numit epifiza, in timp ce osul mijlociu este numit diafiza. Epifiza si diafiza cresc unul spre altul, ca in cele din urma sa fuzioneze intr-un singur os. Regiunea de crestere si eventuala fuziune intre epifiza si diafiza este numita metafiza.
Privind la un os in sectiune transversala, exista mai multe regiuni stratificate distincte care alcatuiesc osul. Osul este acoperit cu un strat subtire de tesut conjunctiv, neregulat si dens, numit periost. Periostul contine multe fibre de colagen puternice, care sunt folosite pentru a ancora ferm tendoanele si muschii la os, pentru miscare. Celulele stem si celulele osteoblaste din periost sunt implicate in cresterea si repararea suprafetei osului, deteriorata din cauza excesului de stres sau a accidentelor. Vasele sanguine prezente in periost furnizeaza energie celulelor de pe suprafata osului. Periostul contine, de asemenea, multe terminatii nervoase pentru a da osului sensibilitate la durere atunci cand este ranit.

Articulatiile.

O articulatie este un punct de contact intre oase, intre un os si cartilagii, sau intre un os si dinte. Articulatiile sinoviale sunt cel mai frecvent tip de articulatii si ofera un mic decalaj intre oase. Acest decalaj permite libertate de miscare si spatiu pentru lichidul sinovial, pentru a lubrifia articulatia. Exista imbinari fibroase in care oasele sunt foarte bine alaturate si nu exista nici un pic de miscare intre oase. Articulatiile fibroase tin, de asemenea, dintii bine fixati la locul lor. In cele din urma, articulatiile cartilaginoase sunt formate unde osul intalneste cartilajul, sau in cazul in care exista un strat de cartilaj intre doua oase. Aceste articulatii furnizeaza o cantitate mica de flexibilitate datorita gelului consistent, asemanator unui cartilaj.

Fiziologia sistemului osos.

Sprijin si protectie – Functia principala a sistemului osos este de a forma un cadru solid care sprijina si protejeaza organele corpului, si ancoreza muschii scheletici. Oasele scheletului axial actioneaza ca o coaja tare pentru a proteja organele interne, cum ar fi creierul si inima, de la daune cauzate de forte externe. Oasele scheletului apendicular ofera sprijin si flexibilitate la nivelul articulatiilor si ancoreaza muschii care misca membrele.
Miscare – Oasele sistemului osos actioneaza ca puncte de fixare pentru muschii scheletului corpului. Aproape fiecare muschi scheletic actioneaza prin tragerea a doua sau mai multe oase fie mai aproape unul de altul, fie le indeparteaza. Articulatiile actioneaza ca puncte de pivot pentru deplasarea oaselor.
Hematopoieza – Maduva osoasa rosie produce celule rosii si albe in sange, intr-un proces cunoscut sub numele de hematopoieza. Maduva osoasa rosie se gaseste in spatiul gol din interiorul oaselor cunoscut sub numele de cavitate medulara. Copiii au tendinta de a avea mai multa maduva osoasa rosie in comparatie cu dimensiunea corpului lor decat adultii, datorita cresterii si dezvoltarii constante a corpului lor. O parte din maduva osoasa rosie scade la sfarsitul pubertatii, si este inlocuita de maduva osoasa galbena.
Depozitare – Sistemul osos stocheaza multe tipuri diferite de substante esentiale pentru a facilita cresterea si repararea corpului. Matrice de celule ale sistemului osos actioneaza la fel ca banca noastra de calciu, prin stocarea si eliberarea de ioni de calciu in sange, atat cat este necesar. Nivelurile adecvate de ioni de calciu in sange sunt esentiale pentru buna functionare a sistemului nervos si muscular. Celulele osoase elibereaza, de asemenea, osteocalcina, un hormon care ajuta la reglarea zaharului din sange si a depunerilor de grasime. Maduva osoasa galbena din interiorul oaselor tubulare lungi, este utilizata pentru a stoca energie sub forma de lipide.
Cresterea si dezvoltarea -Scheletul incepe sa se formeze mai devreme in dezvoltarea fetala ca un schelet flexibil, facut din cartilaj hialin si tesut conjunctiv fibros, dens si neregulat. Aceste tesuturi actioneaza ca un cadru moale pentru scheletul osos care le va inlocui. O data ce dezvoltarea progreseaza, vasele de sange incep sa creasca in scheletul fetal moale, aducand celule stem si substante nutritive pentru cresterea oaselor. Tesutul osos inlocuieste incet cartilajul si tesutul fibros, printr-un proces numit calcifiere. La nastere, scheletul unui nou-nascut are mai mult de 300 de oase. O data cu cresterea lui, o parte dintre aceste oase vor fuziona intre ele, lasand adultul cu doar 206 oase.

Acest articol a fost scris de: Dr. Andrei Ioan Bogdan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *